-
Dec15Fii primul care comenteaza acest articol
Publicitatea in Romania
Unul dintre cele mai interesante lucruri în domeniul Publicităţii în România este faptul că avem mereu exemple de urmat, cărţi după care putem învăţa. Dacă în celelalte domenii informaţiile conţinute într-o carte sunt depăşite deja la scurt timp după apariţia ei, deoarece evoluţia tehnologică este în plin avânt, transferându-se şi implementându-se instantaneu, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre domeniul comunicării. Aici, chiar dacă informaţiile se creează în mod continuu şi poţi avea acces la ele, nu le poţi pune în aplicare deoarece acest lucru depinde de piaţa pe care activezi.
România are o piaţă în creştere, pentru care va mai trece destul timp până să ajungă la maturitate. Nu au fost exploatate încă toate mediile de comunicare aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, consumatorii mai pot fi încă obişnuiţi cu noi forme de publicitate, ce pot deveni din ce în ce mai targhetate, mai eficiente. Publicitatea încă nu li s-a adresat oamenilor destul de personal, nu a venit destul de aproape, nu şi-a rafinat încă modul de comunicare încât să fie văzută mai mult decât o forma de artă, un succes sigur de brand.
Astfel, fiindca la noi piaţa încă nu a ajuns la maturitate, putem să învăţam din practica publicitară ale altor ţări, care sunt cu 50, poate 100 de ani înaintea noastră mai în vârstă, în acest domeniu. Cărţi scrise acum 5 sau 10 ani pot fi la fel de valabile acum la noi, aşa cum au fost atunci la ei. De aceea, tendinţele recente care se manifestă la această oră în piaţa din România, au început de fapt cu ceva timp în urmă în alte ţări, mai vestice, la noi ajungând abia acum, pe principiul propagării undelor.
Publicitate mai personala
La ora actuală, sunt câteva noi tendinţe în publicitatea “world wide” care se manifestă şi la noi. Însă mai întâi aş vrea să evidenţiez principiul care stă la baza fiecăreia dintre ele, principiul ce spune că “Accentul cade pe oameni”. Compania, vânzările, concurenţa nu mai sunt la fel de importante. Consumatorul se află în centrul lumii create de Publicitate şi este văzut nu ca un client, ci ca un om cu nevoi şi dorinţe căruia i se vor propune mai mult decât produse, valori.
Empatia de care dă dovadă comunicarea este ceea ce îl poate fideliza, iar sinceritatea tonului îl determină să aibă încredere, să cumpere şi să recomande mai departe brandul în cauză. Modul de adresare trebuie să fie personal, bazat pe in insight puternic, insight care devine punctul de sprijin al întregii campanii. Tendintele care se aliaza acestor principii:
Viata traita slow, Ascensiunea anti-eroului, Noul romantism, Aspiratia catre normalitate, Noul erotism, Cultura inalta ca vibe subcultural. Aşa cum au fost găsite de cei de la Ogilvy. Le vom lua pe fiecare in parte si vom gasi exemple relevante. Pana atunci, sa ne gandim la ce ar putea sa insemne.
Scris de Gia Codrescu





Comentarii recente