Pretext: Dragi cititori, tin sa va anunt cu emotie in glas ca asta e primul meu articol “de drept” pe acest blog. Pana acum Gia careia ii multumesc imi lua articolele de pe mail si le punea aici ca doh eu nu ma pricep (nu ca acum am invatat).

A inceput brusc sa ma cuprinda spiritul Craciunului. Spun brusc pentru ca este prea devreme (la ce vreme e afara mai bine ma gandesc la plaja) dar si pentru ca nu sunt eu cel mai fericit om cu sarbatoarea asta (ca sa va faceti o idee sunt un fel de Unchiul Scrooge din “Poveste de Craciun” a lui Charles Dickens).

Este prea devreme sa va omor cu Mos Craciun care vine dupa cafea sau cu reclamele Coca-Cola “fiti obezi, iubiti Craciunul” dar m-am gandit ca e un moment bun sa fiu mai sensibil si sa vorbesc despre acele reclame despre copii care chiar te impresioneaza.

Concret: Campaniile sociale pentru donarea de sange, sau campaniile dedicate copiilor cu malformatii cardiace. Oricat de carcotas ma aflu nu pot sa nu ma las impresionat de aceste executii foarte bune si sensibile. Probabil ca pe langa orice alt merit al “advertisingului” cel de a face auzite niste voci este cel mai important.

Daca ne gandim la cat de stupide sunt multe reclame (pe unele le-am dezbatut pe aici dar mai sunt multe) atunci aceste reclame “sociale”, mai ales legate de copii, sunt chiar o trezire la realitatea cruda in care se cufunda Romania doamnei Udrea cu pesti in copaci.
Consider cu adevarat importante aceste ad-uri incat ele chiar nu vand nimic, nu ofera nimic, dar cei ce s-au apucat sa le faca chiar s-au chinuit sa transmita ceva.

Ganditi-va doar cat plateste un client bun si mare pentru o reclama cu Tanti Maria si Dero, dar mai ales interesul lui comercial caruia nu i te poti pune de-a curmezisul si cum, o campanie sociala, poate prinde o forma vizuala la fel de importanta desi interesul comercial este minim.

Priviti aceasta reclama (fantastica idee) care chiar doare. (Executie Logo Bigger)

Nu v-am emotionat? Atunci va invit sa vedeti inca una din acele reclame pe care daca le treci cu vederea, poate n-ai pierdut nimic dar daca le vedeti tot ce-i posibil sa castigati ceva.

Chiar vreau sa felicit in mod public sensibilitatea creativilor care au facut aceste reclame si oricat i-as critica in alte post-uri, scot palaria (si nu ca la PRO TV) in fata lor.
Daca va ganditi ca m-a lovit tramvaiul si am cazut in butoiul plin de cuvinte frumoase va inselati. Dar uneori e chiar indicat sa dai Cezarului ce-i al Cezarului.

Bun, mai caut ce mai caut prin rezerva mea de reclame (am o baza de date foarte bine inchegata cu reclamele din Romania – nu! ) si am dat peste o reclama (o sa-i spun “executie” ca cica asa-i deontologic) dedicata tot copiilor, dar de data asta este vorba despre copii care nu sunt ascultati.

Personal, chiar m-a intrigat executia asta (v-am spus ca-l folosesc ) pentru ca m-a facut sa dau sonorul mai tare!

Epilog: Astazi nu voi da oua nimanui. Chiar nu merita. Toti cei ce si-au stors mintea sa realizeze aceste reclame chiar merita toata lauda nu numai pe argumente tehnice dar mai ales pentru sensibilitatea de care au dat dovada.

Sper ca aceasta plimbare prin reclamele sociale v-a placut si nu am dezamagit carcotasii, dar uneori chiar si eu devin sensibil ;). Iar daca tot vine Craciunul, macar asa sa-mi spal si eu pacatele pentru toate caricaturile pe care le fac pe aici.

Pentru data viitoare promit sa iau pontul de la Andrada (merci) si sa ma intorc in bocanci, murdar cu noroi pe fata, sa arunc cu oua in inamicul meu numarul 1: RECLAMELE PROASTE!

Sa incep cu o pseudo drama avuta in copilarie. Pe scurt: aveam in jur de 4 ani si imi placea la nebunie o rochita anume, pe care o purtam cum prindeam ocazia. Timpul a trecut eu cresteam si la un moment dat rochita nu mi-a mai venit. Ma strangea, ma incomoda, ma chinuia… ce mai tura vura ii trecuse vremea. Si da-i cu lacrimi de crocodil, cu suparare, cu deznadejde, cu tot tacamul. Ei, de atunci o buna bucata de vreme am ramas cu impresia ca in timp, din nu stiu ce motiv misterios, hainele se micsoreaza. Din fericire la un moment dat misterul s-a risipit… Uitandu-ma acum asupra acelui moment, imi dau seama ca este un insight excelent de pus la catastif pentru cand se va ivi ocazia de a comunica cu copiii.

Cand vine vorba de a atrage atentia acestora trebuie sa fii extrem de cinstit cu tine insuti. ”Mai, am idee cu ce se mananca lumea asta magic-abramburita, au ba?” Copiii sunt cei mai asprii judecatori. Nu te iarta daca te maimutaresti fara sa-ti asumi suta la suta rolul. Cand vrei sa vorbesti cu copiii, “a da in mintea copiilor” e cel mai minunat lucru care ti se poate intampla. Insa trebuie gasita combinatia perfecta intre a starni interesul copiilor si atentia si aprecierea parintilor. Degeaba se bucura cel mic sa frunzareasca revista de copii , sa zicem “Ciupercutza Bulinata”, pentru ca i se pare simpatica si colorata. Daca parintii considera ca revista, sa ii zicem “ Barba-Cot” s-a comunicat mai bine si are un continut mai imaginativ, pe aceea o vor aduce in casa, iar cel mic va uita de “Ciupercuta Bulinata”. Si invers e valabil. Pot parintii sa ii bage pe gat micutului cele mai educative programe tv. Daca cel mic s-a indragostit de glasurile vesele si prietenoase ale personajelor de pe alt program, fiti siguri ca la acela se va uita.

Mai jos, un exemplu excelent de campanie care isi face datoria si pentru copii si pentru parinti. Campania este pentru un post de televiziune pentru copii, din Franta iar pozitionarea nemaipomenita pe care au gasit-o este aceea ca Tiji TV este la fel de imaginativ ca si cei mici. Si pentru ca sarcina principala a copiilor este aceea de a transforma lumea din jurul lor, cei de la Tiji TV au comunicat aceste transformari si interpretari, metamorfozand lucruri si situatii banale (trecerea zebrei) in adevarate aventuri.

Data viitoare o sa incerc si eu sa merg pe trecerea de pietoni ca si cand ar fi strajuita de crocodili fiorosi. E un exercitiu bun de imaginatie… si echilibristica. :)  Sunt curioasa ce reactie va avea lumea din jurul meu.

Si spotul tv: