Exista e o chestie care ma macina de mult timp, de cand am vazut pentru prima oara reclama la Golden Brau, care vine cu o noua pozitionare de “bere pentru clipele in care totul se termina cu bine la serviciu”: de ce mi se pare atat de nenatural ceea ce se intampla in acel birou in care seful tipa isteric la angajati, dupa care se calmeaza dintr-o data cand unul dintre anagjati il ridiculizeaza? Pai, voua vi se pare normal ca un om nervos, scos din pepeni, pus pe harta sau cum vreti voi sa-i spuneti, sa reactioneze atat de pozitiv la un angajat-bufon care il imita? Dimpotriva, eu m-as fi asteptat sa se enerveze si mai tare, chiar sa-l concedieze pe individul in cauza. Cum sa faci misto pe la spate de seful tau, de fata cu toata lumea, sa fii prins, si, pe deasupra, si apreciat pentru asta - si culmea, apreciat chiar de seful care a fost subiectul poantei?

Nu stiu in ce univers paralel doreste sa se incadreze reclama, dar in Romania sigur asa ceva nu s-ar fi intamplat. Si cel mai probabil nici in strainatate - numai ca oricum in lumea civilizata un manager ar fi fost trecut prin toate lectiile managementului resurselor umane in care o astfel de iesire s-ar incadra la capitolul “Asa nu”. Nu zic ca nu e bun conceptul, dar din ideea asta puteau izvori o multime de scenarii credibile, care sa nu ne faca sa exclamam “Da, cum sa nu! Vezi de nu ar reactiona si seful meu asa…”.

Si trebuie sa recunoastem ca pentru cineva dintr-o pozitie de superioritate care si-a pierdut cumpatul, reactia e aproape inumana si impotriva tuturor legilor psyche-ului care sunt strans legate de putere si egocentrism. Caci stim cu totii cum functioneaza nervii si ca atunci cand intentionezi sa tii o morala vrei sa fii luat in serios, ori imblanzirea prin umor - si inca umor de tipul “disparagement” despre care vorbeam in articolul de la pag 40-42 din numarul 2 al revistei Advertise.IN. - e probabil cel mai “fantezist” lucru care s-ar putea intampla.

Nu stiu, poate exagerez eu, dar cand ma uit la reclama asta ma scoate din pepeni faptul ca suntem luati de fraieri sa credem o asemenea poveste. Nu spune nimeni ca ceea ce se intampla intr-o reclama trebuie sa se asemene cu realitatea si sa fie cat de cat verosimil, insa e clar ca scopul acestui spot nu e sa duca povestea pe taramuri de basm, ci sa ne prezinte realitatea cotidiana de la birou pentru ca cei care lucreaza sa se identifice usor cu ea si sa-si aduca aminte de momentele in care s-a intamplat ceva asemanator. Rolul e de identificare a targetului cu acel grup de colegi de serviciu. Totul e plauzibil pana in momentul in care seful zambeste si-si iarta subalternii, moment in care eu, personal, nu mai pot procesa. “What???” Eu l-as strange de gat pe cheliosul ala colorat si sunt cunoscuta ca o persoana extrem de calma. Macar Skol, care se pozitioneaza oarecum asemanator, “aranjeaza” seful folosindu-se de metafore si neavand pretentia sa ilustreze o situatie posibila. Si o face intr-un mod relaxat si amuzant, nu doar datorita soundtrack-ului catchy, ci abordarii care nu permite sa se vada vreo tensiune care sa fie rezolvata inadecvat.

Deci concluzia acestui post este, contrar asteptarilor, una constructiva :p : daca e sa folositi un concept care se leaga de realitate, incercati macar sa-l faceti verosimil. Pentru ca e clar ca reclama la Goldeu Brau e trasa de par si bazata pe un insight partial fals - nu, seful temperamental nu are sanse sa fie calmat prin misto, decat daca e cine stie ce exceptie extraordinara - cand ar fi putut fi una reusita. Numai ca in cazul asta nu ar trebui sa cautam exceptii, ci generalitati, pentru ca asa mesajul nu mai are sanse sa fie transmis pana la capat si ramanem doar cu atmosfera de dupa serviciu, care, intr-adevar, e dezirabila si placuta. Imi place realizarea reclamei si e pacat ca inadvertenta asta imi strica tot cheful.

Scris de Narcisa