• Mar
    29

    Vine Pastele, perioada cu iz sentimental care invita la o introspectie mult mai riguroasa decat cea ninsa si impodobita cu globulete a Craciunului. Daca pentru sarbatorile de iarna brandurile comunica intr-o cheie deja bine conturata, cu o tonalitate vesela, de Paste lucrurile se schimba. Nu mai exista un spirit al sarbatorii de care sa te lovesti la tot pasul si nici catalizatorii caracteristici, nu ninge deci nu ne dam cu sania, nu ne dezapezim si nici nu ne strangem fie la geam sa urmarim jocul fulgilor, fie “la gura sobei” cu o sticla de Cola sau ceva tarie, nu iesim pe strada impodobita cu luminite mii, nici nu suntem inconjurati de vitrine incarcate de panglici.

    Si atunci cum racordam cheia comunicarii in aceasta perioada? Abordarea cu tenta religioasa imi pare foarte pretentioasa, crede sau nu crede, cat crede, cum crede si in definitiv ce imi pasa mie ca brand, asta daca nu vand lumanari evident. Exista desigur adduri dezvoltate si pe acest teritoriu. Foarte greu though sa nu generezi reactii directe la continutul de factura religioasa al copy-ului si mai putin la brand si mesaj in sine. Poti fi usor perceput fie ca un buzz kill si in baza disonantei cognitive uitat inainte de terminarea spotului, fie sa iei un mare yes la intrebarea “Does it make me say so what?”. Ca de exemplu

    Drept urmare ne gasim in cautare de muuuulte spatii comune. Zis si facut, desi cu mai putin tam tam, ca de doar suntem rai si trebuie sa se sacrifice purul absolut sa ne mai bail out un pic, bem si ne veselim. Nu cred ca vom vedea prea curand un brew care sa scoata o editie de Paste, pentru simplul motiv ca este foarte greu de pozitionat si in definitiv nu merita efortul, plus ar fi construit pe ideea de petrecere si intram iar in zona gri a “este sau nu ok sa admitem ca petrecem de Paste”. Dar Cola cu oua rosii si iepurasi desigur, peturi mai mari de soft drinks din belsug, promotii la delikat, oua si vopsea de oua si pasca foarte multa pasca.

    Desi sarbatoarea pare cantonata in zona safe a produselor alimentare ne lovim si de cate o reclama mai uschita here’n there, ca de romanu-i creativ.

    Precum,

    din colectia, ce-i trece omului prin cap de cap sa-i fie, alege repede Iancule, mielu sau pistolu?

    redus redus, dar nu inexistent, are si Pastele un zurgalau doi.

    - reclama radio -

    De Paste, sa va pasca pe fiecare cate un Mertzan sau doua sau trei :)

    Cristos a Inviat!

    Feel free to disagree

    Cristina Radu

    Apreciere: 1.0/7 (1 vot)
    Fii primul care comenteaza acest articol
  • Oct
    9

    Topul spoturilor virale

    Categoria: FunnyAds; Tagg-uri: , ,

    Citeam pe AdAge.com care sunt cele mai vizionate spoturi virale din ultimul timp si am aflat, pe langa topul in sine si cateva lucruri interesante - care sunt trasaturile comune tuturor filmuletelor, cele care le-au facut sa se mentina pentru asa mult timp in top. De pilda, spotul Cadbury a ramas timp de 26 de saptamani iar cel pentru T-Mobile 25 de saptamani.

    Astfel ca, Matt Cutler, VP-marketing and analytics at Visible Measures, cel care realizeaza aceste topuri in fiecare saptamana, a gasit elemente comune tuturor spoturilor:

    - au ceva ce te face sa le revezi

    - au ceva care te fac sa te simti bine, te distreaza, nu se iau prea in serios, astfel ca iti ofera o senzatie de catharsis

    - au o realizare tehnica remarcabila ce te face sa te intrebi cum au fost facute

    - au o melodie impresionanta, care ajuta la a asocia sentimente pozitive cu brandul in cauza.

    Asadar sa luam aminte de cele de mai sus si sa vedem si spoturile:

    brand: T-Mobile, peste 14 milioane 600.000 views

    brand: Evian; peste 11 milioane 700.000 views

    brand: DC Shoes, peste 7 milioane 300.000 views

    brand: Cadbury, peste 4 milioane 700.000 views

    brand: Microsoft Xbox, peste 500.000 views

    vedeti intreg topul pe AdAge.com

    Apreciere: 7.0/7 (2 voturi)
    Fii primul care comenteaza acest articol
  • Sep
    15

    Q. How many copywriters does it take to change a light bulb?
    A. Change?! I’m not changing crap! This is bullshit! Who said to change it?

    Q. How many art directors does it take to change a light bulb?
    A. Does it have to be a light bulb? I’ve got this neat candleholder..

    Q. How many account executives does it take to change a light bulb?
    A. How many would you like?

    Q. How many media people does it take to change a light bulb?
    A. I first need to figure how many people the light will reach, and then I can back out a number.

    Q. How many creative directors does it take to change a light bulb?
    A. Let me go to L.A. and find out.

    Q. How many producers does it take to change a light bulb?
    A. I don’t know. What do you think?

    Q. How many print production managers does it take to change a light bulb?
    A. Forget it. We don’t have the budget for a new one.

    Q. How many traffic people does it take to change a light bulb?
    A. All I know is that it should have been changed last week, and it’s not my fault.

    Q. How many editors does it take to change a light bulb?
    A. Two. One to change it and one to check the change.

    Q. How many casting directors does it take to screw in a light bulb?
    A. Well, if I really had to choose, there’s this one bulb, he’s a little oversized for the socket but he burns really bright, or wait, no, there’s this little bulb, he’s really energy efficient if you want to save time and money, but, wait, there’s a fabulous bulb I just saw in a showcase, he has no name value whatsoever, but the design was to die for, but, wait… It doesn’t matter, nobody will give me credit anyway.
    Q. How many first A. D.’s does it take to screw in a light bulb?
    A. Why the f**k are you asking me? Can’t you see I’m busy!

    Q. How many marketing directors does it take to screw in a light bulb?
    A. It isn’t too late to make this neon instead, is it?

    (de aici)

    Now… choose on what side would you like to be :)


    Apreciere: 7.0/7 (2 voturi)
    Sunt 3 comentarii
  • Sep
    7

    Parodiile care ne-au placut cel mai mult de la Grand Spoof-ul de anul acesta :)


    Locul 5: Pufuletii la punga (Stefan Neculai)


    Locul 6: Pandasonic (Paul Bulencea)


    Tot Locul 10: Fabrica Prietenia (Stefan Neculai)

    Pe celelalte le puteti vedea pe blogul festivalului ADfel, inclusiv castigatorul locului 1 pe care din diferite motive ce tin de principiu (a ajuns subiect de cancan) nu-l vom pune aici :)

    Intrebari:

    1. Vi se pare ok ca happyfish.ro a castigat trei locuri si echipa lui Teo inca doua in finale la un concurs ce ar fi trebuit sa se adreseze amatorilor?

    2. Vi se pare ok ca locul 1 a fost luat de happyfish.ro cu spotul Pornoliga campionilor din moment ce in regulament scrie: “Organizatorul nu va lua în considerare spoofurile pe care le consideră obscene, provocatoare sau care incalca in vreun fel Legea…”

    Later edit: A nu se intelege ca avem ceva cu happyfish.ro, dimpotriva ni se par chiar foarte buni :) va invitam chiar sa aplicati pentru un job la ei :)

    Apreciere: 7.0/7 (1 vot)
    Sunt 8 comentarii
  • Mai
    28

    Mirame!

    Categoria: FunnyAds; Tagg-uri: ,

     

      

    Telecom Argetina - Comunicate - Es simple

    Telecom Argentina
    Agency: Agulla & Baccetti
    Production Company: LadobleA
    Dierctors: Sebastián Wilhelm, Maxi Anselmo, Beto Ponte, Armando Bo
    Title: “Mirame”
    Editor: Gus Codella

    Mirame, mirame, mirame, mirame! nu ma pot opri! i lost count de cate ori m-am uitat la spot! e funny dar totusi sensibil. Dupa parerea mea are o incarcatura emotionala destul de mare care nu este un lucru de neglijat, ajungand mult mai usor la public; copy-ul e simplu si usor de tinut minte; tinerii sunt draguti si expresivi. What more do you want? Destule cuvinte, cu spotul asta nu trebuie mai multe, sunt suficiente!

    Enjoy it! I know I am :P

    Tina

    Apreciere: 6.5/7 (2 voturi)
    Fii primul care comenteaza acest articol

Categorii

Ca sa ne cititi in fiecare zi :)

Ca sa vedeti ce mai facem :)

RSS Basic Marketing

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încercaţi mai târziu.